Medicina Traditionala Chineza (in limba engleza, Traditional Chinese Medicine – TCM ) cunscuta si sub numele de Medicina Chineza reprezinta de fapt numele dat unei varietati de practici medicale traditionale folosite in China, care au fost dezvoltate pe parcursul unei istorii de mii de ani. Termenul priveste de fapt, mai general, medicina orientala, care include si alte sisteme de medicina traditionala, cum ar fi cel japonez, coreean, tibetan, si mongol.
Medicina Chineza foloseste o serie de principii de analiza si sinteza holistica, intr-un cuvant un adevarat sistem filozofic, care presupune o legatura inseparabila intre organele si sistemele organismului uman (incluzand pe cel emotional si/sau sufletesc), precum si legatura dintre acestea si mediul inconjurator. Altfel spus, natura organismului uman este in permanenta cautare a echilibrului intre functionarea diferitelor oragane, a echilibrului functiilor organismului in anumite conditii de mediu (vara, iarna, frig, cald, lumina, intuneric, etc).
Dupa ce a depasit stadiul primitiv de medicatie empirica, magie si vrajitorie din perioada samanilor, Medicina Chineza s-a dezvoltat sub influenta vechilor conceptii astrologice. Potrivit acestora, exista o legatura strinsa intre Univers si om: Soarele, Luna, rotatia astrelor, succesiunea anotimpurilor, cele cinci planete, cele cinci elemente, cele cinci puncte cardinale (cele patru plus centrul) actionau, determinau si influentau organismul si sanatatea omului.
Agentii patogeni externi, tot in numar de cinci (vintul, caldura, frigul, umezeala, uscaciunea), precum si cei interni, de asemenea in numar de cinci (bucuria, durerea, ura, placerea, frica) actionau de asemenea asupra sanatatii individului.
Chinezii considerau ca bolile si tulburarile functionale apareau doar cind armonia dintre Univers si om era intrerupta. Potrivit cunostintelor lor in materie de anatomie si fiziologie, corpul omenesc era alcatuit din cele cinci viscere (Yang) pline: inima, plaminul, ficatul, splina si rinichii, precum si cinci viscere (Yin) goale: stomacul, vezica urinara, cea biliara, intestinal subtire si cel gros.
Principiile filozofice TCM au ca scop intelegerea functionarii organismului uman, folosirea criterilor de similitudine cu alte fenomene din natura si aplicarea tuturor acestora la cunoasterea, prevenirea si tratamentul bolilor precum si la pastrarea sanatatii.
Trebuie mentionat aici ca respectivele date, observatii, concluzii, sisteme teoretice si practice de diagnosticare si tratament s-au pastrat in stare scrisa de mai bine de trei mii de ani. Familia imperiala si nobilimea chineza a incurajat aceasta practica medicala, a sprijinit publicarea celor mai importante studii, a rasplatit succesele si a pedepsit aspru greselile practicienilor TCM.
Imparatii si medicina antica
Din ceea ce se cunoaste, Medicina Traditionala Chineza a fost marcata de trei imparati, considerati si drept trei figuri legendare: FU HI, caruia i se atribuie redactarea “Yin Jing” (Cartea Schimbarilor), considerata a fi cea mai veche carte in limba chineza; CHEN NONG, parintele agriculturii si al fitoterapiei, numit “ divinul lucrator”, autor al “Pien Sao” (Tratat medical); HUANG DI considerat drept intemeietorul medicinii traditionale si caruia i s-ar atribui redactarea tratatului “Nei Jing”. Hunag Di, Imparatul Galben este de fapt o figura legendara - au mai existat si alti imparati cu acest nume - care, in paginile tratatului poarta o convorbire imaginara (sau adevarata!) cu medicul sau, Qi Bo, caruia ii pune o sumedenie de intrebari si primeste cuvenitele raspunsuri despre Medicina Chineza.
Inainte de a fi scrise, cunostintele medicale au fost transmise oral si, mai ales, in secret; de cele mai mult ori medicina fiind o afacere de familie, care se transmitea din tata in fiu. S-a estimat ca primele texte scrise dateaza din secolele XIII-XIV i.Hr., fiind gravate la inceput pe carapace de broasca testoasa.
Medicina Chineza foloseste o serie de principii de analiza si sinteza holistica, intr-un cuvant un adevarat sistem filozofic, care presupune o legatura inseparabila intre organele si sistemele organismului uman (incluzand pe cel emotional si/sau sufletesc), precum si legatura dintre acestea si mediul inconjurator. Altfel spus, natura organismului uman este in permanenta cautare a echilibrului intre functionarea diferitelor oragane, a echilibrului functiilor organismului in anumite conditii de mediu (vara, iarna, frig, cald, lumina, intuneric, etc).
Dupa ce a depasit stadiul primitiv de medicatie empirica, magie si vrajitorie din perioada samanilor, Medicina Chineza s-a dezvoltat sub influenta vechilor conceptii astrologice. Potrivit acestora, exista o legatura strinsa intre Univers si om: Soarele, Luna, rotatia astrelor, succesiunea anotimpurilor, cele cinci planete, cele cinci elemente, cele cinci puncte cardinale (cele patru plus centrul) actionau, determinau si influentau organismul si sanatatea omului.
Agentii patogeni externi, tot in numar de cinci (vintul, caldura, frigul, umezeala, uscaciunea), precum si cei interni, de asemenea in numar de cinci (bucuria, durerea, ura, placerea, frica) actionau de asemenea asupra sanatatii individului.
Chinezii considerau ca bolile si tulburarile functionale apareau doar cind armonia dintre Univers si om era intrerupta. Potrivit cunostintelor lor in materie de anatomie si fiziologie, corpul omenesc era alcatuit din cele cinci viscere (Yang) pline: inima, plaminul, ficatul, splina si rinichii, precum si cinci viscere (Yin) goale: stomacul, vezica urinara, cea biliara, intestinal subtire si cel gros.
Principiile filozofice TCM au ca scop intelegerea functionarii organismului uman, folosirea criterilor de similitudine cu alte fenomene din natura si aplicarea tuturor acestora la cunoasterea, prevenirea si tratamentul bolilor precum si la pastrarea sanatatii.
Trebuie mentionat aici ca respectivele date, observatii, concluzii, sisteme teoretice si practice de diagnosticare si tratament s-au pastrat in stare scrisa de mai bine de trei mii de ani. Familia imperiala si nobilimea chineza a incurajat aceasta practica medicala, a sprijinit publicarea celor mai importante studii, a rasplatit succesele si a pedepsit aspru greselile practicienilor TCM.
Imparatii si medicina antica
Din ceea ce se cunoaste, Medicina Traditionala Chineza a fost marcata de trei imparati, considerati si drept trei figuri legendare: FU HI, caruia i se atribuie redactarea “Yin Jing” (Cartea Schimbarilor), considerata a fi cea mai veche carte in limba chineza; CHEN NONG, parintele agriculturii si al fitoterapiei, numit “ divinul lucrator”, autor al “Pien Sao” (Tratat medical); HUANG DI considerat drept intemeietorul medicinii traditionale si caruia i s-ar atribui redactarea tratatului “Nei Jing”. Hunag Di, Imparatul Galben este de fapt o figura legendara - au mai existat si alti imparati cu acest nume - care, in paginile tratatului poarta o convorbire imaginara (sau adevarata!) cu medicul sau, Qi Bo, caruia ii pune o sumedenie de intrebari si primeste cuvenitele raspunsuri despre Medicina Chineza.
Inainte de a fi scrise, cunostintele medicale au fost transmise oral si, mai ales, in secret; de cele mai mult ori medicina fiind o afacere de familie, care se transmitea din tata in fiu. S-a estimat ca primele texte scrise dateaza din secolele XIII-XIV i.Hr., fiind gravate la inceput pe carapace de broasca testoasa.
Primul personaj “istoric” mentionat este PIEN SAO (430-350 i.Hr.). In acea perioada, medicii (Yin) se constituie pentru prima oara intr-o corporatie independenta de cea a preotilor si a magicienilor. Lui Pien Sao ii este atribuit si cunoscutul “Canon al pulsului”, in zece volume, in care se stabileau 74 de feluri de pulsuri. ZHI Yen (305-240 i.Hr.) introduce in China “Legea celor cinci miscari”, ce se afla la baza alchimiei chineze. Medicina se apleaca acum catre studiul otravurilor si al remediilor vegetale si minerale, precum si asupra studierii elixirului nemuririi. Primele scrieri medicale (580-320 i.Hr.) au fost incluse in tratatul “Sochuan”, acesta fiind contemporan cu textele medicale ale lui Hipocrate.
Medicina chineza in Imperiul Vechi
Pe la mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. sistemul social politic chinez intra in criza. Rivalitatile si luptele pentru putere, precum si represaliile contra numeroaselor rascoale, degenereaza intr-un haos care va dura 260 de ani, perioada cunoscuta sub numele de epoca “Regatelor Combatante” (479-221 i.Hr.), cind regii Quin au luptat impotriva regatului Zhou. In anul 221 i.Hr., suveranul Quin ia titlul de imparat, domnind ca autocrat absolut. Marele merit al imparatului este construirea Marelui Zid chinezesc.
Pe la mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. sistemul social politic chinez intra in criza. Rivalitatile si luptele pentru putere, precum si represaliile contra numeroaselor rascoale, degenereaza intr-un haos care va dura 260 de ani, perioada cunoscuta sub numele de epoca “Regatelor Combatante” (479-221 i.Hr.), cind regii Quin au luptat impotriva regatului Zhou. In anul 221 i.Hr., suveranul Quin ia titlul de imparat, domnind ca autocrat absolut. Marele merit al imparatului este construirea Marelui Zid chinezesc.
In schimb, in noile structuri sociale, politice si administrative este exclusa scrierea (decretul din anul 212 i.Hr.). Dupa moartea lui, urmeaza dinastia Han (206 i. Hr.-220 d.Hr., in timpul careia sint reunite toate teritoriile care compun China de astazi. In timpul dinastiei Han are loc prima perioada de patrundere a civilizatiei chineze pe plan mondial: este deschis “drumul matasii” si “al Birmaniei”, se stabilesc legaturi comerciale intre China, Persia, India si Asia de sud-est. Gratie pacii care domneste acum in imperiu, se retiparesc numeroase lucrari medicale, reunite in “Han Shu” (Analele Han).
In aceasta perioada se cunosc trei figuri importante: Chuen Yu Yi (215-216 i.Hr.), care a lasat o lista cu observatiile sale medicale (anamneza, examenul clinic, diagnosticul, tratamentul), privind diverse maladii: ciroza ficatului, lumbago, abcesul peritoneal, angina infantila, congestia pulmonara, guta, paralizia progresiva etc.
Chang Chong Jing , numit “inventatorul simptomatologiei si al terapeuticii chineze”, care este considerat un fel de Hipocrate al medicinii chineze. El a analizat diversele forme de febra, facind distinctia intre maladiile acute si cele cronice.
Hua To (110-207 d.Hr.) este considerat cel mai mare chirurg al epocii, lui fiindu-i atribuite diverse operatii, precum laparotomia, grefe de organe, rezectii intestinele), efectuate sub anestezie generala. El mai este cunoscut si ca obstetrician si autor al introducerii falangei drept unitate de masura pentru localizarea mai usoara a punctelor de acupunctura.
Acestui trio medical celebru ii sint adaugate nume precum Huan Fou Mi (215-282), autor al unui tratat de acupunctura, Huang Shu He (210-280), autor al “Tratatului pulsului”, lucrare tradusa in tibetana, araba si persana, in Evul Mediu. In patologie este cunoscut Ko Hong, care a descris variola, patrunsa in imperiul chinez prin intermediul hunilor (el a mai descris de asemenea si ftizia, beri-beri, ciuma bubonica).
Ko Hong este de asemenea autor al unei formule pentru un asa-numitul “elixir al nemuririi”. Acestui trio medical celebru ii sint adaugate nume precum Huan Fou Mi (215-282), autor al unui tratat de acupunctura, Huang Shu He (210-280), autor al “Tratatului pulsului”, lucrare tradusa in tibetana, araba si persana, in Evul Mediu. In patologie este cunoscut Ko Hong, care a descris variola, patrunsa in imperiul chinez prin intermediul hunilor (el a mai descris de asemenea si ftizia, beri-beri, ciuma bubonica).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu